Se afișează postările cu eticheta shukarime. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta shukarime. Afișați toate postările
luni, 29 iulie 2013
vineri, 26 iulie 2013
De ce suge CFR
A trebuit să dau o fugă până la Timişoara săptămâna trecută şi fiindcă n-am nici avion personal şi nici maşină, am apelat la tramvaiul de distanţă, adică trenul. Am reuşit să cumpăr biletele online, deşi site-ul CFR călători arată de parcă l-a făcut Ceauşescu între discursuri, cu laptop-ul sub pupitru, în timp ce se scărpina în fund.
Fiind prima mea călătorie cu trenul de mai bine de 7 ani, aveam emoţii. Ultima dată când am fost cu trenul, alergam după o gagicuţă prin Ploieşti, nu am fost atent şi era să ratez trenul. Mi-am riscat viaţa şi l-am luat din fugă, deşi era să-mi sparg capul de beton de vreo 2-3 ori. Asta doar pentru că mi-era frică că o să mă certe mama care avea impresia că sunt prin Herăstrău şi în nici un caz în alt oraş.
Dar înapoi la prezent. Am luat bilete la clasa întâi. Woah! Totuşi, mi-am făcut research-ul online şi nu mă aşteptam la caviar şi stewardese în bikini care să-mi servească acel caviar. Eram şi cu prietena şi nu cred că ar fi apreciat. Mulţumesc CFR pentru condiţiile mediocre, mi-aţi salvat relaţia! "Clipeală, clipeală".
Ne urcăm noi în tren, ajungem la cabină. Înăuntru deja doi oameni, dintre care unul mai maroniu decât jegul de pe barele din RATB, cu părul scurt, blond, mânecă scurtă şi plin de tatuaje. După ce mi-au dârdăit chiloţii vreo 15 minute, a mai intrat o băbuţă vorbăreaţă în cabină şi am aflat că domnul era de fapt italian şi că mintea mea rasistă şi bolnavă a eşuat. Am căpătat o nouă perspectivă asupra vieţii, cel puţin până când s-a umplut vagonul de blatişti. S-au adunat pe hol ca muştele la rahat şi unul dintre ei fix la noi la cabină şi-a găsit refugiu. La fel de închis la culoare ca domnul Italian, doar că s-a cam dat de gol cu mustaţa tipică, dar nu, Ciudi e schimbat, nu judecă după stereotipuri. NU! GATA!
Peste câteva ore ies din cabină şi stau puţin cu prietena la geam ca să ne bată vântul în faţă şi să ne intre ţânţari în gură. Nenea "Nuanţă închisă cu mustaţă" îi voi spune că nu îi ştiu numele, vine la mine foarte hotărât şi mă anunţă, nu, nu mă întreabă, că va sta şi el pe scaun cât o ard eu pe la geam. Nici n-a apuc să-i zic da sau ba că se bagă deja în cabina şi fix pe scaun. Mă gândesc "Hai lasă că-i şi el om, îl dor picioarele...". Mă întorc peste 10 minute să stau şi eu pe scaunul pentru care am plătit vreo 150 de lei dar Nuanţă închisă cu mustaţă adormise. Îl bat pe umăr...nimic...Îl mai bat odată, se trezeşte, se dă mai pe lateral şi-mi face semn să stau lângă el pe scaun. O ME GE!!!!! NUANŢĂ ÎNCHISĂ!!! CUM ADICĂ, VREI SĂ ÎMPĂRŢIM LOCUL PENTRU CARE DOAR EU AM PLĂTIT? Spune-mi că nu tocmai ai încercat să abuzezi de mine, cum ar face alţi membrii ai unei minorităţi des întâlnite în România! Vede omul că nu cedez aşa că se dă la o parte resemnat. Nu de alta dar făceam urat şi îi era somn.
Ajungem la Timişoara. Oraş frumos, mai frumos ca Bucureştiul, mai puţine schimbări de nuanţă, mai multe parcuri, mai puţin gunoi. Singurul lucru dezamăgitor: clădirile vechi neîngrijite şi în stadiu de colaps.
Bineînţeles că trebuie să ne şi întoarcem, pac, din nou la CFR, clasa a doua de data asta. Nu ştiu dacă are vreo legătură clasa sau faptul că am plecat din Timişoara dar s-a schimbat ceva din start: lume mai civilizată, vagonul mai curat, fără blatişti, aer condiţionat la fel ca la clasa întâi. Toate bune şi frumoase, până când se urcă o doamnă care avea bilet pe acelaşi loc cu altă persoană. Vine şeful de tren, încep investigaţii. Biletul doamnei era cumpărat de la un terminal automat. După câteva fâţâieli, se întoarce şeful de tren să explice că biletul apare în baza de date CFR ca fiind rambursat, ceea ce e imposibil ţinând cont că doamna încă avea biletul. Dar şeful de tren, băiat deştept de la Caracal (acolo l-am văzut că a coborât, cel puţin), o tot ţinea că ea a scos cardul prea repede din terminal şi nu s-a efectuat tranzacţia. Evident, habar n-avea cum funcţionează tranzacţiile la un terminal şi tot încerca să o convingă pe doamna să cumpere alt bilet. Nu i-a mers aşa că s-a mulţumit doar să-i ia datele de pe buletin. Pe parcurs am aflat că doamna a plătit cash la terminal, ceea ce e şi mai amuzant. Pariu că a legat banii cu aţă şi i-a scos pe rând din aparat şi a păstrat şi biletul. Câtă ingeniozitate criminală pe unii! Pfoai!
Şi uite aşa prieteni, din cauza asta încep luna asta, şcoala de şoferi. Uraţi-mi noroc!
luni, 10 iunie 2013
Ghid de mâncat shaorma
Probabil că nu ştii să găteşti, mă-ta n-are chef de tine şi gagică-ta-i prea proastă de bucătărie. Ţi-e foame şi nu eşti suficient de homosexual ca să mănânci un MCpuişor la MCDonalds. Îţi iei ca tot românul, ceva tradiţional de mâncare, o shaorma. Înainte de a ajunge la partea de mâncat sunt câteva etape pe care trebuie să le urmezi ca să te asiguri că mănânci, cel mai eficient, shaorma.
Găseşte o sursă de Shaorma
Dacă nu stai pe centură sau în vreun cartier burghez, în care n-ai ce căuta dar bacşişurile de la munca în salubrizare te-au elevat financiar, ar trebui să fie simplă treaba. Ieşi până la colţul străzii la o shaormerie. Acum, în funcţie de fonduri, preferinţe şi mofturi te poţi duce şi mai departe dacă ai chef. Tot ce contează e să obţii una bucată shaorma românească.
Cum să comanzi Shaorma
Ai zice că nu contează, dar uite că aici greşeşti! Procurarea shaormei este una din cele mai importante etape pentru a ajunge la a o mânca. Fii atent la atitudinea împletitorului de shaorma. Cu cât e mai sictirit, cu atât există şanse mai mari să îţi scuipe în shaorma când nu te uiţi, aşa că mare atenţie! Încearcă să faci o glumă, două, evident, nu de mă-să. Dacă te întreabă cu ce vrei shaorma, zi şi tu, cu de toate dar fără carne, o să înţeleagă gluma. Dacă totuşi te întreabă dacă eşti serios sau nu, e foarte posibil să fie homosexual şi pe lângă faptul că nu s-a spălat pe mâini înainte, poate se dă şi la tine. Dă din cap la orice te întreabă şi după ce iei shaorma, arunc-o cât mai repede la cel mai apropiat coş de gunoi şi încearcă la shaormeria de alături sau la cea de vizavi.
Ingredientele pe care le alegi sunt şi ele importante. Pe lângă cartofi şi carne, ceea ce vei alege de pus în shaorma va spune multe despre personalitatea ta, după cum urmează:
Cu ceapă: Îţi plac riscurile, îţi place să fii enervant şi să faci femeile să plângă. Ai putea să fii mai simpatic, dar nu-ţi pasă, pentru tine e mai important să îi faci pe alţii să moară de oftică.
Cu usturoi: De obicei îţi pute gura, eşti antisocial, timid şi n-ai prieteni, alegi usturoiul pentru că ştii că nimănui nu o să-i pese că oricum nu deschizi gura decât atunci când bagi mâncare.
Cu murături: Eşti foarte mainstream şi de duzină. Probabil că în timp ce citeşti asta, asculţi o nouă piesă de la Lady Gaga şi te uiţi la Românii au talent. Nu eşti deloc special şi asta se reflectă atât în gusturile tale, cât şi în aspectul tău fizic.
Cu roşii: Eşti un pămpălău!
Cu sos picant: Îţi place să te dai mare la prieteni, tu eşti ăla care trebuie să aibă maşina cea mai bengoasă, jobul cel mai bengos şi gagica în limita bengozităţii tale.
Cu caşcaval: Ai auzit şi tu că raţa cu portocale cică-i bună şi te crezi gurmand.
Cu de toate: Eşti imaginea românului tipic, ale cărui calităţi, enumerate mai sus, se contopesc perfect şi creează Megaromânul, care de fapt e un român simplu care se crede special.
Cu de toate fără ceapă: La fel ca românul tipic doar că mai puţin enervant.
Acum că ţi-ai ales şi ingredientele, fii foarte atent să nu ceri la pachet, pentru că cine dracu îşi duce shaorma acasă? E ca şi cum ţi-ai duce amanta la copii şi la nevastă să o vadă şi ei. Shaorma e pentru stradă, transportul în comun şi casele altor fraieri. Fă o plecăciune shaormeristului care e un fel de Van Shaormagogu sau chiar un Jackey ShaormaChan şi pleacă la drum.
Unde să mănânci Shaorma
Pe stradă. Un loc perfect de mâncat shaorma, mai ales dacă eşti cu un prieten şi blocaţi calea de acces pentru restul oamenilor. Foarte important să staţi la taclale cât mai mult şi să mâncaţi în acelaşi timp ca să îmbunătăţiţi savoarea shaormei. După 2-3 minute, e foarte probabil să fii atras şi câţiva câini vagabonzi. În momentul ăsta eşti precum un împărat roman în coloseum. Aruncă o bucată de carne acolo unde sunt mai mulţi câini şi bucură-te de spectacol. O luptă colosală va erupe dintre care doar un singur câine va putea atinge supremaţia şi implicit bucăţica de diametrul de 2cm de carne pe care i-ai aruncat-o. E un spectacol foarte tare şi e mult mai ieftin decât o călătorie până la Roma ca să vezi coloseumul adevărat.
Acasă la prieteni. Casa altcuiva e raiul shaormistului român. Este tărâmul magic unde poţi mânca ca un american la un bufet gratuit, fără să ai vreo grijă că dai ketchup sau murături pe jos. Mare atenţie să nu îi returnezi favoarea, că după o să mai vrea.
În autobuz. Nimic nu se compară pe lumea asta cu o shaorma mâncată într-un autobuz aglomerat, în jur de ora prânzului pe timp de vară. Pe lângă faptul că mirosul de shaorma va fi amplificat exponenţial, poţi să examinezi şi hienele în habitatul lor natural, adică scaunul din autobuz. Vei observa toţi babalâcii, cum li se înroşesc venele pe frunte în timp ce se uită cu jiind la shaorma ta zemoasă şi vei ştii în momentul ăla că cel puţin vreo 3 din ei ar vrea să îţi ia gâtul pentru ea şi vei cunoaşte adrenalina adevărată. Un sentiment atât de plăcut pe cât de contagios, aproape la fel de intens ca sexul, dar tu şi eu ştim amândoi, shaorma e mult mai ieftină decât sexul.
marți, 4 iunie 2013
Ghid de agățat gagici în club
Dacă ești singur, trist, plin de coșuri pe față și cu un libido ieșit de sub control pe care-l satisfaci zilnic cu ajutorul săpunului lichid și al unor șervețele, precum Guță pe sistem turbo, probabil vrei să cauți un ghid despre ejacularea precoce pe care nu-l găsești aici.
Dacă ești singur, trist și cauți gagici, ai venit în locul potrivit. Când zic, cauți gagici mă refer în același fel în care ai căuta un sac de cartofi la piață. Acum, cred că deja ți se aprind beculețele de crăciun în cap și îți vine să zici "a, ăsta e misogin din ăla". Din păcate, nu degeaba le zice beculețe de crăciun, ținând cont că se aprind doar o dată pe an și nu, nu sunt misogin. Vreau să va vorbesc despre agățatul în club. Acolo unde nu contează cum arăți, nu contează câți ani ai, contează doar să le ginești.
Bă, n-am carismă deloc și fetele râde de mine, mai am vreo speranță?
Nu numai că ai o speranță, prietene, ți se va zice chiar Ștefan Cuceritorul. În cazul în care nu te cheamă Ștefan, atunci ia o sticlă de Cola cu numele tău și pune-o pe ecran în dreptul lui Ștefan, garantat te vei simți mai bine.
Cum merge treaba?
Foarte simplu, dar trebuie să ai grijă de anumite lucruri înainte.
1. Look-ul
Arăți ca un pantof abandonat pe câmp fără pereche, nu dispera! Plin de coșuri? Există fond de ten, nu trebuie să fii gay că să îți acoperi fața cu altceva în afară de sloboz. Ai ochii nașpa? Ia-ți ochelari de soare, nu o să comenteze nimeni, o să creadă că te-a penetrat lumina atât de adânc încât te-ai energizat mai tare decât un panou solar uitat în soare. Părul nearanjat? Ai două opțiuni, ori arunci tot borcanul de gel în cap, ori lași câțiva ciulini în cap timp de câteva ore.
Nănăul nasol? Ok, acolo chiar n-am ce-ți face, dar dacă ai răbdare, fiindcă oricum ți-e rușine să te afișezi în societate și ai ajuns o pasăre nocturnă care lovește din întuneric, vino și tu pe la 2-3 noaptea că atunci deja sunt praf gagicile și nu mai văd bine.
2. Outfit-ul
Ia ceva care atârnă, se poartă chestiile lălâi, pantaloni care atârnă, bluză care atârnă, un fetus mort care atârnă în loc de lănțișor, totul să atârne, nu contează ce ai în cap, dacă atârni gen la modul chileanu. Vei arăta cât de puține griji ai tu și că mă-ta încă îți mai face de mâncare și te pupă pe frunte, ceea ce surprinzător, pentru fetele din ziua de azi, e foarte sexy.
3. Atitudinea
Lasă machoreala acasă, nu trebuie să arăți cât de bărbat ești și nici cât de talentat ești, nu joci dota, ai ieșit la agățat, e clar că e vina altora când n-ai succes dar degeaba te plângi. Puneți fața de tălâmb. Știi, tu, fața aia care o faci când nu înțelegi ceva. Dacă ai nevoie de ajutor: Încearcă să înțelegi că nu ești ciulamaua societății, ești pilaful vieții. Acum păstrează fața pe care tocmai ai făcut-o și folosește-o drept default. Dacă nu merge nici așa, încearcă să-ți închipui că ești prost, nu înțelegi nimic din viață și totul e al naibii de interesant.
1. Look-ul
Arăți ca un pantof abandonat pe câmp fără pereche, nu dispera! Plin de coșuri? Există fond de ten, nu trebuie să fii gay că să îți acoperi fața cu altceva în afară de sloboz. Ai ochii nașpa? Ia-ți ochelari de soare, nu o să comenteze nimeni, o să creadă că te-a penetrat lumina atât de adânc încât te-ai energizat mai tare decât un panou solar uitat în soare. Părul nearanjat? Ai două opțiuni, ori arunci tot borcanul de gel în cap, ori lași câțiva ciulini în cap timp de câteva ore.
Nănăul nasol? Ok, acolo chiar n-am ce-ți face, dar dacă ai răbdare, fiindcă oricum ți-e rușine să te afișezi în societate și ai ajuns o pasăre nocturnă care lovește din întuneric, vino și tu pe la 2-3 noaptea că atunci deja sunt praf gagicile și nu mai văd bine.
2. Outfit-ul
Ia ceva care atârnă, se poartă chestiile lălâi, pantaloni care atârnă, bluză care atârnă, un fetus mort care atârnă în loc de lănțișor, totul să atârne, nu contează ce ai în cap, dacă atârni gen la modul chileanu. Vei arăta cât de puține griji ai tu și că mă-ta încă îți mai face de mâncare și te pupă pe frunte, ceea ce surprinzător, pentru fetele din ziua de azi, e foarte sexy.
3. Atitudinea
Lasă machoreala acasă, nu trebuie să arăți cât de bărbat ești și nici cât de talentat ești, nu joci dota, ai ieșit la agățat, e clar că e vina altora când n-ai succes dar degeaba te plângi. Puneți fața de tălâmb. Știi, tu, fața aia care o faci când nu înțelegi ceva. Dacă ai nevoie de ajutor: Încearcă să înțelegi că nu ești ciulamaua societății, ești pilaful vieții. Acum păstrează fața pe care tocmai ai făcut-o și folosește-o drept default. Dacă nu merge nici așa, încearcă să-ți închipui că ești prost, nu înțelegi nimic din viață și totul e al naibii de interesant.
Sunt gata bă, m-am și căcat, ce fac acum?
Acum că te-ai căcat, te-aș sfătui să pleci la drum. Bineînțeles, înainte dă-te cu esență de trandafir pe la gât, dar nu prea multă, ca nu se intoxice fata cu care te vei linge mai încolo că după ești bun de plată.
Ești pe drum dar unde te duci? Nu, nu merge orice club, trebuie să fii foarte atent unde nimerești. Recomand Kulturhaus sau Fire, localuri făcute special pentru minorii cu alocație mică. În Kulturhaus cel puțin sunt atât de mulți minori că ar trebui să aibe și o mascotă Mickey Mouse la intrare, deci mare atenție, dacă ai peste 18 ani, înainte să agăți cere și tu un buletin ceva. Îți vor scădea șansele de zbenguieli erotice considerabil, dar în același timp te vei scuti de hemoroizii pe care riști să-i faci dacă intri la bulău.
Ești pe drum dar unde te duci? Nu, nu merge orice club, trebuie să fii foarte atent unde nimerești. Recomand Kulturhaus sau Fire, localuri făcute special pentru minorii cu alocație mică. În Kulturhaus cel puțin sunt atât de mulți minori că ar trebui să aibe și o mascotă Mickey Mouse la intrare, deci mare atenție, dacă ai peste 18 ani, înainte să agăți cere și tu un buletin ceva. Îți vor scădea șansele de zbenguieli erotice considerabil, dar în același timp te vei scuti de hemoroizii pe care riști să-i faci dacă intri la bulău.
Sunt la fața locului, ce fac?
Bea și tu o bere, două, intră în atmosferă, pregătește-ți mișcarea de dat din buci precum un cocoș turbat, după care asigură-te că e suficient de aglomerat. Dacă ești în Kulturhaus, n-ar trebui să fie o problemă, decât dacă ai destul loc să întinzi o mână în lateral, atunci nu e destul de aglomerat, mai așteaptă un pic, mai bea o bere. După ce ești sigur că e suficient de aglomerat, pune-ți fața de idiot și plimbă-te! Plimbă-te ca pe bulevard! Plimbă-te de parcă n-ai nici o grijă, de parcă ești pe o alee goală și nu înțelegi de ce te tot lovești de chestii, mare atenție totuși, să nu te lovești de vreun rocker bărbos, sigur nu-i place muzica și a venit pentru vreo păsărică, nu-l enerva mai mult. Nu ar trebui să treacă mult și te vei lovi de o zbenguită rătăcită care încă nu-i vine să creadă că primește atât de multă atenție de la un bărbat și o să înceapă să se frece violent de tine, precum un om înfometat care încearcă să desfacă o pungă de sticksuri. Nu intra în panică, rămâi tălâmb și prefă-te că nu o observi dar dansează cu ea, te uiți puțin în stânga, te uiți puțin în dreapta, după care, îți dai și tu seama că e și ea acolo, precum un porumbel care a intrat într-un geam al naibii de transparent. Nu le place să le dai atenție prea multă din prima, se vor crede mult prea importante și ori te vor lăsa baltă ori se vor crede mai deștepte decât sunt și vor încerca să se joace cu tine. Acum, depinde cât de puțin respect ai pentru tine, dacă se joacă cu tine, fă-le pe plac și poate ai noroc și nu se plictisesc repede. Dacă ai totuși niște respect cât o dâră de melc, fă pe neinteresatul și încearcă să pleci. Dacă nu te oprește, caută alta, sunt destule.
Nu-mi merge bă, am încercat, nu-mi merge, altă soluție nu există?
Nu intra în panică! Dacă nu ai răbdare să încerci în altă seară, e simplu. Așteaptă până la 3-4 dimineața când toate gagicuțele sunt mai mangă decât tac-tu atunci când o bate pe mă-ta sau bunică-tu când îți face avansuri sexuale, sau mă-ta când îți spune că ești inteligent, prinzi ideea, nu?
Gagica trebuie să aibă și viziunea și judecata sever incapacitată, ca să nu-și dea seama cu cine are de-a face. La momentul ăla, orice scoți pe gură, sună a cea mai tare chestie inventată vreodată și s-ar duce cu tine oriunde, doar, doar, ai duce-o către un pat, că îi e tare somn și nu mai înțelege viața. Dacă scoate printre sforăituri și un acord sexual, ceva, fii pe fază să o înregistrezi, altfel e considerat viol, deși nu cred că o să comenteze vreuna dacă se trezește într-un pat străin. Știe exact ce caută acolo și ce a făcut.
Gagica trebuie să aibă și viziunea și judecata sever incapacitată, ca să nu-și dea seama cu cine are de-a face. La momentul ăla, orice scoți pe gură, sună a cea mai tare chestie inventată vreodată și s-ar duce cu tine oriunde, doar, doar, ai duce-o către un pat, că îi e tare somn și nu mai înțelege viața. Dacă scoate printre sforăituri și un acord sexual, ceva, fii pe fază să o înregistrezi, altfel e considerat viol, deși nu cred că o să comenteze vreuna dacă se trezește într-un pat străin. Știe exact ce caută acolo și ce a făcut.
Spre finalul acestui ghid, aș vrea să mă opresc o secundă pentru a îmi mulțumi pentru o treabă bine făcută și vă sfătuiesc să îmi mulțumiți și voi în comentarii. Cu plăcere bă, coțăială plăcută!
Tăgăduire: Nu sunt responsabil pentru parașutele pe care le aduceți acasă. Sunteți responsabili în întregime. Știu că v-am recomandat ochelari de soare în club, dar e bine, din când în când, să mai îi împingeți și voi mai în față pe nas, așa ca șmecherii, vă faceți că îi examinați pe toți de parcă sunt ultimii inferiori, dar de fapt trageți o privire să știți încotro o luați și la ce vă uitați.
Tăgăduire: Nu sunt responsabil pentru parașutele pe care le aduceți acasă. Sunteți responsabili în întregime. Știu că v-am recomandat ochelari de soare în club, dar e bine, din când în când, să mai îi împingeți și voi mai în față pe nas, așa ca șmecherii, vă faceți că îi examinați pe toți de parcă sunt ultimii inferiori, dar de fapt trageți o privire să știți încotro o luați și la ce vă uitați.
Publicat de
Ciudatul digital
la
17:41
Niciun comentariu:
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Etichete:
adanc,
barbati,
club,
copii,
educatie,
funny,
hipsteri,
inchisoare,
misoginism,
sani,
sex,
sexy,
sfat,
shukarime,
stupid,
talent,
Utile
luni, 27 mai 2013
Joni feat. Tăntzuk: Pisi Pisi
Versuri:
Joni:
Pisi, pisi cea mai rea
Vreau să fii gagica mea
Pisicuța torcătoare
Dușmanii te văd și moare
Pisicuțo pis pis pis
Ești gagica cea de vis
Ești pisica cea cu moț
Te-am furat că io sunt hoț
Tăntzuk:
Motănel, măi motănel
Ești drăguț dar n-ai tupeu
Eu vreau unu adorabil
Nu ca tine, un pișabil.
Am nevoie de-un capabil
Nu de unu rușinabil.
Ca bărbat ești execrabil
Și cu stilu' basinabil.
Pisi pisi, pisicuțo
Pisi pisi, pisicuțo
Pisi pisi, pisicuțo
Joni:
Pisi, pisi ce te vreau
Când tu vii și zici că miau
Pisicuțo haladita
Ești gagica dinamită
Pisi, Pisi ai tupeu
Îmi faci poftă de jeleu
Pisicuțo ești stilată
De dușmance invidiată
Tăntzuk:
Motănel, ce mă alinți
Cu shaorma între dinți
Ai talent, dar n-ai lovele
Nu ești bun d-arfele mele
Am nevoie de blănițe
Și-un bmw cu multe fițe
Dar tu n-ai nici de-un cotor
Nici nu ești atrăgător
Pisi pisi, pisicuțo
Pisi pisi, pisicuțo
Pisi pisi, pisicuțo
Joni:
Pisicuțo cea mai bunăăăăăăăă
Am o inima nebunăăăăăăă
Pentru tine aș fumaaaaaaaa
Cloroform in narghileaaaa
Joni:
Pisi, pisi fă ești proastă
Ai stricat iubirea noastră
Cât de mult io te iubeam
Sentimente numa am
Ce ți-am dat la bani și haur
Și-ai fugit din nou de taur
Pisicuțo, tacă-ți fleanca
Că te duc la Bălăceanca
Față de ce am filmat până acum, acest videoclip a fost filmat foarte pe fugă și nu o zic ca pe o scuză, că-mi place ce a ieșit, dar vreau să folosesc această ocazie pentru a-mi băga ceva în ea de vreme. Două zile am filmat și în ambele am fost fugăriți de furtună, am stat în frig, am filmat și în ploaie puțin, așa că dacă mai vine câte un deștept și zice că facem chestia asta "doar de fun", cred că-i plesnesc una peste ceafă. E fun dar nu e ușor, mai ales pentru că noi, față de mulți youtuberi români populari, ne facem melodiile și muzicuța din filme de la 0, nu facem două glume ieftine și punem o melodie populară.
Sperăm să vă placă video-ul și hai fuguța, share la toți prietenii, că dacă nu, plecăm în străinătate, cântăm manele la metrou și ne îmbogățim fără voi.
Bonus Screenshot:
Joni:
Pisi, pisi cea mai rea
Vreau să fii gagica mea
Pisicuța torcătoare
Dușmanii te văd și moare
Pisicuțo pis pis pis
Ești gagica cea de vis
Ești pisica cea cu moț
Te-am furat că io sunt hoț
Tăntzuk:
Motănel, măi motănel
Ești drăguț dar n-ai tupeu
Eu vreau unu adorabil
Nu ca tine, un pișabil.
Am nevoie de-un capabil
Nu de unu rușinabil.
Ca bărbat ești execrabil
Și cu stilu' basinabil.
Pisi pisi, pisicuțo
Pisi pisi, pisicuțo
Pisi pisi, pisicuțo
Joni:
Pisi, pisi ce te vreau
Când tu vii și zici că miau
Pisicuțo haladita
Ești gagica dinamită
Pisi, Pisi ai tupeu
Îmi faci poftă de jeleu
Pisicuțo ești stilată
De dușmance invidiată
Tăntzuk:
Motănel, ce mă alinți
Cu shaorma între dinți
Ai talent, dar n-ai lovele
Nu ești bun d-arfele mele
Am nevoie de blănițe
Și-un bmw cu multe fițe
Dar tu n-ai nici de-un cotor
Nici nu ești atrăgător
Pisi pisi, pisicuțo
Pisi pisi, pisicuțo
Pisi pisi, pisicuțo
Joni:
Pisicuțo cea mai bunăăăăăăăă
Am o inima nebunăăăăăăă
Pentru tine aș fumaaaaaaaa
Cloroform in narghileaaaa
Joni:
Pisi, pisi fă ești proastă
Ai stricat iubirea noastră
Cât de mult io te iubeam
Sentimente numa am
Ce ți-am dat la bani și haur
Și-ai fugit din nou de taur
Pisicuțo, tacă-ți fleanca
Că te duc la Bălăceanca
Față de ce am filmat până acum, acest videoclip a fost filmat foarte pe fugă și nu o zic ca pe o scuză, că-mi place ce a ieșit, dar vreau să folosesc această ocazie pentru a-mi băga ceva în ea de vreme. Două zile am filmat și în ambele am fost fugăriți de furtună, am stat în frig, am filmat și în ploaie puțin, așa că dacă mai vine câte un deștept și zice că facem chestia asta "doar de fun", cred că-i plesnesc una peste ceafă. E fun dar nu e ușor, mai ales pentru că noi, față de mulți youtuberi români populari, ne facem melodiile și muzicuța din filme de la 0, nu facem două glume ieftine și punem o melodie populară.
Sperăm să vă placă video-ul și hai fuguța, share la toți prietenii, că dacă nu, plecăm în străinătate, cântăm manele la metrou și ne îmbogățim fără voi.
Bonus Screenshot:
luni, 13 mai 2013
luni, 6 mai 2013
Natura ucide
Avem ceva foarte mișto programat în viitorul apropiat, clipeală, clipeală. Sperăm să vă placă video-ul de azi și să vă duceți afară și să vă pișați pe un copac cu prima ocazie.
Publicat de
Ciudatul digital
la
17:08
Niciun comentariu:
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Etichete:
barbati,
Bucuresti,
chestiimda,
creepy,
femei,
funny,
hipsteri,
inventii,
Joni,
parcuri,
sexy,
shukarime,
stiri,
talent,
trolling,
tv
miercuri, 1 mai 2013
luni, 29 aprilie 2013
Rozeta analfabetă
Cred că dacă scriam așa de prost, mă dădeau părinții afară pe stradă. Pentru neînțelegători, textul alb e al nostru, textul roz e originalul.
Sursa: facebook
marți, 16 aprilie 2013
Noul mass
Parcă-mi aduc aminte de odinioară, mass-urile de pe yahoo de genul "mane, ieși afară? (mass)" sau "O iubesc pe mă-ta (mass)". Azi, mesajul e același, doar platforma-i diferită.
Sursă: luat de pe pagina de facebook de la taxi pelicăcanul.
vineri, 5 aprilie 2013
Manelistul, gagica și zombălăul
Ok, știu că la un moment dat se vede blurry, îmi cer scuze, am observat încă de la filmare dar nu am căzut de acord cu ceilalți și am crezut că mi se pare. O să încerc să fiu mai atent data viitoare.
În curând ne apucăm de alt sketch cu Tăntzuca. "clipeală, clipeală"
Publicat de
Ciudatul digital
la
14:12
Niciun comentariu:
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Etichete:
aer liber,
barbati,
Bucuresti,
chestiimda,
creepy,
funny,
Halloween,
Joni,
misoginism,
piei Satana,
sexy,
shukarime,
talent,
violenta
miercuri, 3 aprilie 2013
Slender The Arrival: Violatorul de pitici
S-au axat foarte mult pe atmosferă și mult prea puțin pe gameplay. Nu am avut răbdare să-l joc mai mult, dar nu cred că devine mai incitant de atât. Dacă v-a placut primul joc, e foarte posibil să vă placă și acesta.
miercuri, 27 martie 2013
Dead Space 3: Mortălăii din spațiu
Îmi cer scuze dacă editarea lasă de dorit în anumite locuri, iar am avut probleme cu programele.
vineri, 22 martie 2013
Tomb Raider:Femeia neajutorată și violatorii
În cazul în care vă întrebați de ce n-am mai făcut video-uri cu jocuri de ceva vreme, trebuie să vă anunț că am cedat nervos și mi-a trebuit o pauză. După nenumărate eșecuri de program, pur și simplu, n-am mai fost în stare să încerc. Ba era stricat audio-ul, ba era stricat video-ul, ba nu înregistra, ba înregistra în reluare, etc.
Am sperat că o să fie mai ok acum, după cum observați, nu există deloc audio în joc, deci a mers totul strună.
Pfffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffff.
marți, 19 martie 2013
Fetele de altă dată
Da, da, cum să nu. Știm prea bine că femeile de odinioară nu puneau botul decât la iubire, nu cerea niciuna bani, nu aveau gură să se plângă, găteau ce era mai bun, veneau și cu bani în portofel pentru bărbat și erau interschimbabile.
luni, 18 martie 2013
Avem o jucărie nouă
De azi avem microfonul Rode Videomic primit cu dedicație de la Cynki, cea care o joacă pe Geany, Zdamătiipi și mai nou:
V-o prezint pe Tăntzuk, un nou personaj din anturajul lui Joni. Este geamăna lui Geany, identică la înfățișare dar foarte diferită la personalitate.
Și dacă tot vă prezint chestii, vă anunț că lucrăm și la o nouă melodie cu Joni și Tăntzuk, plănuită pentru primăvara aceasta (cel mai probabil). Versurile sunt gata, mai trebuie coloana sonoră și videoclipul.
Stay tuned.
miercuri, 13 martie 2013
BOR vrea să schimbe Constituția României
Conclavul de bărbați distinși cu barbă lungă, mulți bani și wifi conectat direct la atotputernicul dumnezeu, care poartă numele de BOR, în unele cercuri cunoscuți și ca "BOOOORIIIING" sau "BORÂTURA LU' DUMNEZO", s-au hotărât astăzi că dumnezeu vrea să apară în Constituția României.
De parcă nu era destul că lui dumnezeu îi sunt atribuite de către BOR & Friends, crearea tuturor ființelor, planetelor, bolilor, dracilor etc, mai nou trebuie să fie atribuit și în Constituție. Pe lângă asta, BOR mai vrea să fie subliniat și rolul familiei în societate? Nu, n-am pus semnul întrebării din greșeală, l-am pus pentru că nu-mi vine să cred ce tâmpenie citesc. Rolul familiei în constituție? Adică vor să îi pedepsească pe ăștia pentru divorțuri, copii în afara căsniciei, avorturi și alte aventuri sau cum? Băi, dar ia stai că vor să fie subliniată și importanța tradiției creștine dar și rolul pe care BOR l-a avut în istoria României.
Mă întreb, ăștia știu oare ce-i aia o constituție? Probabil că știu și s-au gândit că își bagă BORmașina în ea de constituție și o transformă în carte sfântă/carte de istorie/carte de desenat pentru copii. De, oricum, cine are nevoie de libertatea de a își alege religia sau de legi pentru protejarea drepturilor cetățenilor în Constituție? Are BOR vreo limită?
Nu, pentru că vor și predarea obligatorie a religiei în școli, consemnată în Constituție. Nț nț, dumnezeu e ca un cămătar, se pare. Îți dă ceva dar nu e niciodată mulțumit și mereu vrea mai mult înapoi.
Sursa: realitatea.net
luni, 11 martie 2013
sâmbătă, 9 martie 2013
joi, 7 martie 2013
Un elev din Craiova a fost nevoit să sune la 112, după ce un pedagog l-a încuiat în vestiar.
Băi ce pedeapsă, parcă e scoasă direct dintr-un film american despre adolescenți și pedagogul e de fapt un bătăuș care vrea să-i umiliească pe fraieri. Dar de ce naiba a făcut-o? Păi, elevul, Ghiță Fără Frică o să-i zicem, adică Ghiță FF, cunoscut și ca Ghiță Fără Frecvență, și-a petrecut noaptea în club și dimineața nu avea chef de ore, așa că s-a ascuns de pedagog într-un dulap. Pedagogul, precum un erou mitic de basm, a fost mai deștept decât balaurul Ghiță FF, l-a păcălit și l-a încuiat în dulap, ca să se învețe minte. Că de, cum naiba să nu te înveți minte după ce ai fost încuiat într-un spațiu îngust unde nu ai cum să respiri.
Cei doi candidați la premiile Darwin, au cam belit prazul după ce a venit poliția, că de, Ghiță FF, ca un balaur bulangiu ce e, a chemat prieteni să-l ajute în bătălie. Din fericire pentru pedagog, Ghiță credea că un coleg l-a închis în dulap și habar n-avea cine l-a dovedit. Din nefericire, pe pedagog l-a mâncat gura și a mărturisit. Acesta s-a plâns de Ghiță, că e un elev problemă, care chiulește mereu când are ocazia și se ascunde ba în wc, ba în alte camere.
Pe Ghiță l-a cam durut în fund de toate acestea, dar a primit pedeapsa cea mai aspră, o viață de repetenție, santierism, o nevastă nemulțumită, mult alcool ieftin și vreo 10 plozi.
Sursa: Realitatea.net
Abonați-vă la:
Postări (Atom)















