De ce suge CFR

A trebuit să dau o fugă până la Timişoara săptămâna trecută şi fiindcă n-am nici avion personal şi nici maşină, am apelat la tramvaiul de distanţă, adică trenul. Am reuşit să cumpăr biletele online, deşi site-ul CFR călători arată de parcă l-a făcut Ceauşescu între discursuri, cu laptop-ul sub pupitru, în timp ce se scărpina în fund.

Fiind prima mea călătorie cu trenul de mai bine de 7 ani, aveam emoţii. Ultima dată când am fost cu trenul, alergam după o gagicuţă prin Ploieşti, nu am fost atent şi era să ratez trenul. Mi-am riscat viaţa şi l-am luat din fugă,  deşi era să-mi sparg capul de beton de vreo 2-3 ori. Asta doar pentru că mi-era frică că o să mă certe mama care avea impresia că sunt prin Herăstrău şi în nici un caz în alt oraş.

Dar înapoi la prezent. Am luat bilete la clasa întâi. Woah! Totuşi, mi-am făcut research-ul online şi nu mă aşteptam la caviar şi stewardese în bikini care să-mi servească acel caviar. Eram şi cu prietena şi nu cred că ar fi apreciat. Mulţumesc CFR pentru condiţiile mediocre, mi-aţi salvat relaţia! "Clipeală, clipeală".

Ne urcăm noi în tren, ajungem la cabină. Înăuntru deja doi oameni, dintre care unul mai maroniu decât jegul de pe barele din RATB, cu părul scurt, blond, mânecă scurtă şi plin de tatuaje. După ce mi-au dârdăit chiloţii vreo 15 minute, a mai intrat o băbuţă vorbăreaţă în cabină şi am aflat că domnul era de fapt italian şi că mintea mea rasistă şi bolnavă a eşuat. Am căpătat o nouă perspectivă asupra vieţii, cel puţin până când s-a umplut vagonul de blatişti. S-au adunat pe hol ca muştele la rahat şi unul dintre ei fix la noi la cabină şi-a găsit refugiu. La fel de închis la culoare ca domnul Italian, doar că s-a cam dat de gol cu mustaţa tipică, dar nu, Ciudi e schimbat, nu judecă după stereotipuri. NU! GATA!

Peste câteva ore ies din cabină şi stau puţin cu prietena la geam ca să ne bată vântul în faţă şi să ne intre ţânţari în gură. Nenea "Nuanţă închisă cu mustaţă" îi voi spune că nu îi ştiu numele, vine la mine foarte hotărât şi mă anunţă, nu, nu mă întreabă, că va sta şi el pe scaun cât o ard eu pe la geam. Nici n-a apuc să-i zic da sau ba că se bagă deja în cabina şi fix pe scaun. Mă gândesc "Hai lasă că-i şi el om, îl dor picioarele...". Mă întorc peste 10 minute să stau şi eu pe scaunul pentru care am plătit vreo 150 de lei dar Nuanţă închisă cu mustaţă adormise. Îl bat pe umăr...nimic...Îl mai bat odată, se trezeşte, se dă mai pe lateral şi-mi face semn să stau lângă el pe scaun. O ME GE!!!!! NUANŢĂ ÎNCHISĂ!!! CUM ADICĂ, VREI SĂ ÎMPĂRŢIM LOCUL PENTRU CARE DOAR EU AM PLĂTIT? Spune-mi că nu tocmai ai încercat să abuzezi de mine, cum ar face alţi membrii ai unei minorităţi des întâlnite în România! Vede omul că nu cedez aşa că se dă la o parte resemnat. Nu de alta dar făceam urat şi îi era somn.

Ajungem la Timişoara. Oraş frumos, mai frumos ca Bucureştiul, mai puţine schimbări de nuanţă, mai multe parcuri, mai puţin gunoi. Singurul lucru dezamăgitor: clădirile vechi neîngrijite şi în stadiu de colaps.

Bineînţeles că trebuie să ne şi întoarcem, pac, din nou la CFR, clasa a doua de data asta. Nu ştiu dacă are vreo legătură clasa sau faptul că am plecat din Timişoara dar s-a schimbat ceva din start: lume mai civilizată, vagonul mai curat, fără blatişti, aer condiţionat la fel ca la clasa întâi. Toate bune şi frumoase, până când se urcă o doamnă care avea bilet pe acelaşi loc cu altă persoană. Vine şeful de tren, încep investigaţii. Biletul doamnei era cumpărat de la un terminal automat. După câteva fâţâieli, se întoarce şeful de tren să explice că biletul apare în baza de date CFR ca fiind rambursat, ceea ce e imposibil ţinând cont că doamna încă avea biletul. Dar şeful de tren, băiat deştept de la Caracal (acolo l-am văzut că a coborât, cel puţin), o tot ţinea că ea a scos cardul prea repede din terminal şi nu s-a efectuat tranzacţia. Evident, habar n-avea cum funcţionează tranzacţiile la un terminal şi tot încerca să o convingă pe doamna să cumpere alt bilet. Nu i-a mers aşa că s-a mulţumit doar să-i ia datele de pe buletin. Pe parcurs am aflat că doamna a plătit cash la terminal, ceea ce e şi mai amuzant. Pariu că a legat banii cu aţă şi i-a scos pe rând din aparat şi a păstrat şi biletul. Câtă ingeniozitate criminală pe unii! Pfoai!

Şi uite aşa prieteni, din cauza asta încep luna asta, şcoala de şoferi. Uraţi-mi noroc!