miercuri, 29 mai 2013

Scările rulante de la Universitate nu funcționează din cauza Elodiei


Taxă nouă în spitalele de stat din România

Românii vor trebui să scoată bani din buzunar dacă vor să își aleagă doctorul, conform unui proiect pilot întocmit de Ministerul Sănătății.
De parcă nu era de ajuns că asigurarea e obligatorie, acum trebuie să plătești și medicii separat. Nu știu dacă își dă cineva seama, dar ăștia legalizează șpaga. E genial! Singura problemă, care de fapt nu e o problemă dar mă amuză copios, e declarația Ministrului Sănătății Eugen Nicolaescu: "nu va băga mâna nimeni în buzunarul cetățenilor", "Pentru majorarea salariilor se vor lua bani din sistem, prin reorganizare, prin restructurarea sistemului și bani de la buget". A, ok, domnule ministru, înțeleg perfect și statul român își ia banii de la Zâna Măseluță, nu?

Zeci de elevi de la un liceu din Vaslui au abandonat școala pe motiv că nu au bani de navetă 

Statul a uitat să le deconteze abonamentele de transport, și nu-și permit drumul la școală.
Mă, știți ce! Nu vă mai pierdeți timpul pe la școală, eu zic să veniți în Capitală, vă apucați de ciordeles, umblați la buzunăreles și faceți loveles, cei mai norocoși, ajungeți departe, cei mai puțin norocoși ajungeți la bulăules, dar asta-i viața. Când statul care trebuia să aibă grijă de tine te abandonează, nu prea ai multe alegeri, ori mori de foame ori o iei pe alături. Dacă tot o luați pe alături, stabiliți-vă și voi sediul crimei organizate pe lângă Palatul Victoriei sau Casa Poporului, acolo sunt porcii cei mai grași.

OTV ar putea emite din nou: Dan Diaconescu a cerut CNA să-l ierte 

DD a făcut rost de niște licențe de emisie și vrea pe una dintre ele să emită postul OTV. Băi DEDE, de unde ai făcut tu mă rost de licențele alea? Le vindeau bișnițarii la colț?
CNA a declarat: Ok, boss, np, stai două minute, asta vroiam, să ne ceri scuze, prazu' nostru, trebe respecte.

Veste bună pentru bicicliști, pistele pentru biciclete vor fi adaptate sau refăcute. 

Promisiuni de la Oprescu, bineînțeles. Omul s-a dus la Copenhaga pentru consultanță și standarde.
Spune că în 2006-2007 pistele au fost făcute foarte pe fugă și de aceea sunt cum sunt. Ceea ce mă duce la întrebarea următoare. De ce au fost făcute pe fugă? Se grăbeau bicicliștii? Poate se grăbeau bicicletele. Asfaltul în orice caz nu se grăbea. Cred că cel mai degrabă se grăbea pământul că dacă se oprește din învârtit murim cu toții.

De ce oare nu funcționează scările rulante de la Universitate? Ne răspunde Oprescu. 

Ploaia arde motoarele! Pfoai ce simplu era, atât de simplu că nu s-a putut gândi nimeni în faza de proiectare că pe scările care duc într-un tunel și care nu au nimic deasupra decât cerul liber sau inorat, va ploua. Oare era așa de greu să pună niște motoare rezistente la ploaie? Oare cine s-a grăbit de data asta? Bucureștenii se grăbesc, știu, dar nu cred că ei, poate scările rulante, dar stai că ele tot staționează, nici ele. Cred că buzunarele ediliilor s-au grăbit, nu mai rezistau goale. În prezent, primăria Capitalei urmează să facă concurs pentru copertine. Adică vor umbrele pentru scări. Nu mai bine scoateți scările de acolo și puneți niște tobogane? Mult mai distractiv și dacă plouă alunecă oamenii mai ușor și toată lumea e fericită, în afară de oamenii în vârstă că-i dor șalele, dar oricum nu prea îi pasă nimănui de ei.

Biserica vinde cruciulițe parfumate pentru mobil și cărți de bucate 

Iisus nu a fost niciodată mai accesibil. Downloadează acum aplicația BOR pentru Android și iPhone și spovedește-te online. Te-ai săturat să stai la coadă în noaptea învierii pentru pâine uscată sfiintita? Fă-ți-o singur acasă cu două flegme și pâinea de alaltăieri. Aștept cu nerăbdare rețeaua socială pentru înmormântări pentru cei cărora le e rușine să facă eveniment public pe facebook.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu