joi, 27 decembrie 2012

Colind sângeros


Un articol exemplar de prost de pe antena3.ro ne spune povestea unor colindători din Suceava care au decis că ar fi o idee excelentă să înjunghie doi oameni. Ce alte detalii aflăm din articol? Păi mai nimic, nu știm nimic de atacatori în afară de faptul că erau colindători, nu știm dacă au fost prinși sau dacă există suspecți, nu știm nici când s-a întâmplat exact. Tot ce aflăm din articol e că nu au existat morți și că a existat o ceartă. Mai vag de atât, nici că se putea. 
  
În profida lipsei de informații din acest articol, nu mi se pare neverosimilă povestea. În ultimii ani colindatul a degenerat foarte mult. Înainte, colindătorii erau reprezentați de copii și tineri care, cel puțin din ce-mi aduc eu aminte, știau să cânte o colindă două destul de bine. Astăzi, majoritatea colindătorilor nu sunt altceva decât cerșetori afoni și cocalari profitori și în ritmul în care își bat joc de tot ce înseamnă această tradiție, presimt că în curând colindatul va ajunge să fie un obicei exclusiv rural. Nu mă deranjează chiar deloc deși nostalgicului din mine îi pare rău de copiii din ziua de azi care vor trebui să învețe să muncească în loc să cerșească pe la uși. 

Sursa: antena3.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu