Propietarii de câini obligați să-și sterilizeze animalele sau să plătească o taxă de 150 de lei anual. Amenzi de 3000 de lei pentru cine nu-și sterilizează câinele.
O măsură bine venită de la ASPA (Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor), dar târzie, ca un transplant de inimă după un triplu infarct, că două n-au fost destule. Asta e ca ideile alea, după ce ai avut o mie de idei proaste, obligatoriu o să ai și una bună. Pentru cei care se oftică că trebuie să plătească castrarea, nu trebuie să plătiți nimic, aceasta se face gratuit la cabinetele veterinare partenere cu ASPA.
Ce mă întreb eu, e, cum îi ginesc pe ăștia care nu-și declară câinii, ținând cont că ei își fac baza de date, în funcție de cei care plătesc taxa și de sterilizările efectuate. Nu văd cum ar avea un efect această amendă dacă nu se duc din ușă în ușă să verifice cine are câine și cine nu, ceea ce n-ar fi o idee proastă, dar cred că le-a fost depășită capacitatea de idei bune deja.
Primăria se mobilizează și ea în privința câinilor vagabonzi. Urmează să facă licitație pentru firme de hingheri, ținând cont că angajații primăriei nu au fost în stare să prindă foarte mulți câini până acum. Licitațiile vor avea drept criteriu de atribuire prețul cel mai mic. Oare, de ce îmi tremură mână în timp ce gâtul și ochiul stâng mi se zbat? Țineți minte copii: Idei bune în România, una la un milion.
Ministrul transporturilor consideră că salariul directorului CFR Marfă de 9000 de euro e corect
Pfoai, știrea asta mi-a scos ochii, i-a aburit bine și acum trebuie să-mi schimb dioptriile. Cui îi pasă că ăla face 9000 de euro? Nouă ne pasă! De ce ne pasă? Pentru că noi, comparativ, facem mult mai puțin. De ce facem mai puțin? Că nu suntem directori la instituții de stat, daia!
Conform ministrului Relu Fenechiu, directorul de la CFR Marfă a obținut performanțe destul de mari și de aceea este justificat salariul și noi, ăștia care ne întrebăm ce gutuia mă-sii a făcut ăla sa merite atâția bani, să terminăm cu "populismele astea". Pentru curioși, 9000 de euro înseamnă 39 481,3224 lei, populiști jegoși ce sunteți!
Nu contest performanțele directorului de la CFR Marfă, ce contest eu, e capacitatea acestui Fenechiu, și a multor altora ca el, de a conduce ministerul transporturilor sau orice alt minister.
Prietene, pun pariu că ești din ăia care plătește 5 milioane ca să îți bage un puștan windows-ul pe PC, normal că ți-l instalează repede și n-ai probleme după, dar asta nu înseamnă că nu puteai să faci mult mai ieftin, o treabă la fel de bună.
Problema nu e doar la CFR Marfă, e la toate instituțiile de stat. Se plătesc salarii colosale pentru lucruri care nu sunt atât de complicate și se angajează indivizi care nu știu ce fac sau nu le pasă și ori duc instituțiile respective la faliment ori fac doar minimul necesar pentru a le menține deschise. De aia am ajuns să privatizăm totul și pierdem bani în continuare.
Cioabă: Dacă nu suntem cetățeni români, ce suntem, extratereștri?
Mai mulți deputați vor să interzică denumirea de rom, pentru țiganii din România, probabil pe motiv că ne fac de râs în străinătate și străinezii sunt prea ignoranți ca să facă distincția dintre român și rom, nu că ăia din urmă ar fi altceva. Cioabă și EBA, echipa minune, se împotrivesc acestei inițiative pe care o consideră discriminantă.
Dacă străinii sunt ignoranți, noi ar trebui să încercăm să-i educăm, nu să fim mai ignoranți decât ei. Chiar dacă țiganii sunt de etnie "romă", tot români sunt și ei. Nu sunt rude cu dacii, dar au fost aduși pe acest tărâm de români. Dacă e să îi pedepsim pentru că nu sunt români "adevărați" ar trebui să ne judecăm și strămoșii, că ei i-au adus aici, nu au venit țiganii tocmai din Asia de bună voie pentru că au auzit că România e o țara atât de bogată încât le era imperativ existenței să ne ia ce avem. Au fost aduși aici și ar trebui să ne obișnuim cu ei. Problema romilor e alta, din cauza stilurilor specifice de viață au o mare problemă cu integrarea și dacă vor să se adapteze la societatea modernă, trebuie să-și abandoneze obiceiurile nomade, neamprostia și gândirea de șatră. Noi, românii, îi putem ajuta, cu un bici și câteva lanțuri. Nu, nu sunt deloc serios.
În ceea ce privește întrebarea lui Cioabă, deja îmi imaginez un film cu o invazie extraterestră a pământului, asupra căruia cad meteoriți imenși care de fapt sunt capsule din care ies țigani cu acordeoane, se apucă de furat și de ocupat clădiri și spații abandonate, după care se înmulțesc până când acoperă planetă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu