vineri, 19 aprilie 2013

În 20 de ani, România a construit de 5 ori mai multe biserici decât școli.


Dacă întrebi un român de rând de ce are nevoia țara cel mai mult, probabil o să spună lucruri precum un guvern fără corupție, școli de calitate, spitale bune, dar de la a vrea și până la a face e cale lungă. Pe antena3.ro, găsim niște cifre de la Institutul Național de Statistică, conform cărora, din anul 1989 până astăzi s-au construit peste 2000 de biserici și doar 386 de școli, majoritatea bisericilor fiind finanțate din donații. 


Se știe de mult timp că ne pasă mai mult de credință decât de copii și de sănătatea noastră și a celor din jur, dar acum că am pus mâna pe niște statistici și câteva informații noi, știu și pe cine să înjur. 
  
Ca de obicei, statul poartă vina cea mai mare, în loc să facă accesibile donațiile către școli și să le încurajeze, a avut grijă să birocratizeze tot rahatul ca să nu poți face nimic. Drept urmare doresc să donez banana de aur în al statului fund. Știu că procesul birocratic va face această donație greu de efectuat dar nu mă deranjează, voi trece cu banana de aur pe la fundurile tuturor departamentelor de stat. O să le-o introduc precum un supozitor fix atunci când îmi întorc spatele și mă îndreaptă către alt departament pentru că nu-mi pot accepta donația. Există oare vreun termen juridic pentru donație forțată? 


O altă banană de aur, mai groasă și mai lungă, adusă tocmai din Congo, vreau să o donez poporului român, care, deși are un imn cu un mesaj destul de specific, doarme cu ochii deschiși și face pe prostul. Deșteaptă-te bă, prostule! ar trebui să zică imnul, că suntem atât de proști, până și cântecul național ar trebui să ne aducă aminte. Oare, toți bisericoșii care aruncă bani la biserică precum alții la jocuri de noroc sunt cu mintea împlinită, știind că o să fim un popor de shaormisti needucați remarcanți doar prin numărul extraordinar de cerșetori care zboară din țară precum banii în mâna preotului la botez, nuntă sau înmormântare?  
  
Ok, ok, știu că sunt răutăcios, știu că nu suntem toți proști, nu suntem toți bătuți în cap și nu irosim toți banii la biserică, dar prea suntem în minoritate ăștia normali. Nu am mare speranțe pentru țara asta până nu văd generația post-decembristă la putere. Întrebarea e, o să fie oare în stare să progreseze corect sau vor fi prea tâmpiți din cauza generațiilor anterioare. Rămâne de văzut. 

  
Știu că sunt foarte ostil când vine vorba de biserică și încep să arunc cu vina în stânga și în dreapta. Poate am dreptate, poate nu, cert e că mă deranjează cumplit și îmi exprim opinia, cine are ceva de adăugat sau vrea să mă contrazică e binevenit în comentarii. 

Sursa: antena3.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu