Înainte să-mi sară cineva în cap că n-am înțeles mesajul, l-am înțeles prea bine dar tot mi se pare o idioțenie. Cui i se adresează mesajul, mă întreb? Oare i se adresează superficialilor fără personalitate care își fac și întrețin relații interumane insipide? Oameni care sunt prieteni cu tot ce mișcă și poartă denumirea de om fără să țină cont de acțiunile respectivilor și care, după ce află că de fapt prietenii lor sunt mai șterși decât o tablă la ora de matematică după ce s-a chinuit repetentul clasei două ore să facă o problemă, ajung la concluzia că așa zișii prieteni sunt pe interese și imediat pun la status mesajul de mai sus?
Sau poate se adresează celor care sunt în relații amoroase în care sunt tratați mai urât decât o pereche de blugi furată de la un boschetar de către un alt boschetar care vrea să își facă nevoile pe ea ca să-și demonstreze dominanța și implicit să-și marcheze teritoriul și traseul de cerșit? Relații în care, iubitul/iubita nu dă nici măcar sulul de hârtie igienică pe partener și stă cu persoana respectivă doar pentru că le este mai bine decât fără.
Oricui i s-ar adresa, mesajul e echivalentul unei orgii de prost gust, unde participanții se ling în fund reciproc cu speranța că măcar unul dintre ei are gust de ciocolată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu