vineri, 22 februarie 2013

Secretele femeilor

Sfatulparintilor.ro, eternul expert în copii și sex, a întrebat unitatea omogenă cu numele de "femei", care îi sunt secretele.  Unitatea omogenă femei, pentru că e proastă sau poate pentru că-i place să vorbească mult sau poate doar pentru că se simțea singură, i-a și spus. Nu am timp să le discut pe toate, dar hai să vedem care sunt cele mai interesante secrete ale femeilor:

1. Femeilor nu le plac exploziile.
Categoric, fiindcă femeile nu sunt persoane, ci o unitate omogenă și pentru că nu gândesc decât prin intermediul departamentului de PR, care probabil e alcătuit din persoane, adică bărbați, au decis, concomitent că exploziile sunt nașpa pentru toate femeile de pretutindeni. Ceea ce mă miră, credeam că femeilor le plac culorile pline de viață, petele de culoare și că roșu "cică" e culoarea pasiunii, dar ce știu eu, sunt un bărbat prost și în plus nu fac parte nici din departamentul de PR. 

2. Femeile sunt mai puțin amuzante decât bărbații. 
Mi se pare destul de evident, nu sunt nici măcar persoane, ce? Roboții sunt amuzanți? Dacă stau să mă gândesc, chiar sunt hilari, mai ales când se împiedică pe tocuri, e, uite că au ceva în comun cu femeile. 

3. Aerul masculin nu le prinde pe femei. 
Femeile sunt femei, după cum a zis și Pețer Griffin din serialul Family Guy: Femeile sunt dispozitive aduse de Iisus Cristos pe planetă pentru a satisface bărbații. Degeaba încearcă să se deghizeze drept bărbați pentru că persoanele adevărate vor mirosi imediat falsurile. 

4. Femeile iubesc să ia masa în oraș. 
Cred că e mai ales valabil dacă le este oferită fără nici un cost. Bărbații ar refuza instant, sunt prea mândri de ei înșiși și nu s-ar înjosi în halul ăsta.  
  
5. Femeile iubesc să se întindă pe canapea și să facă amor, fără prea mult efort. 
Preferabil cu un vibrator în loc de un bărbat pentru că, femeile, fiind obiecte, trag la alte obiecte. 

6. Femeile iubesc bărbații. 
M-ar mira dacă nu ar fi așa, doar au fost programate să iubească bărbați. În cazul rar în care o femeie iubește altă femeie acolo este vorba de o defecțiune de sistem și recomand a duce modelul înapoi la magazin unde va fi înlocuit cu unul funcțional. Cel vechi va fi reprogramat sau distrus în funcție de posibilitățile tehnologice. 
  
7. Femeilor nu le place decât un singur orgasm. 
E ca la mașini, o forțezi prea mult și se strică, i se scurge uleiul și după nu mai poți face mare lucru cu ea. 

În ciuda faptului că am fost destul de evident în a mea glumă, (lol ce snob sunt, am inversat ordinea cuvintelor ca să par mai deștept lololol) țin să precizez că nu sunt misogin. Sunt doar un biet traducător. Eu vă spun direct ce au "insinuat" cei de la sfatulparintilor.ro cu articolul lor. În cazul în care tot nu vă prindeți atunci sugerez a vă alătura unității omogene cu numele de femei, indiferent de sex. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu